acumulator și la încărcător
Aparatul Dvs. este alimentat de la un acumulator
reîncărcabil. Acest aparat este destinat spre a fi alimentat
de la un acumulator BP-4L. Nokia poate pune la dispoziție
modele suplimentare de acumulator pentru acest aparat.
Acest aparat este destinat spre a fi alimentat de la
următoarele tipuri de încărcătoare: AC-8, AC-10. Numărul
exact al modelului încărcătorului poate diferi în funcție de
tipul de mufă. Varianta de mufă este identificată prin una
dintre următoarele litere sau combinații de litere: E, EB, X,
AR, U, A, C, K sau UB.
Acumulatorul poate fi încărcat și descărcat de sute de ori,
dar în cele din urmă se va uza. Atunci când duratele de
convorbire și de așteptare sunt considerabil mai reduse
decât ar fi normal, înlocuiți acumulatorul. Utilizați numai
acumulatori omologați de Nokia și reîncărcați
acumulatorul Dvs. numai cu încărcătoare omologate de
Nokia și destinate pentru a fi utilizate cu acest aparat.
Dacă un acumulator este utilizat pentru prima oară sau
dacă acumulatorul nu a fost folosit pentru o perioadă
îndelungată de timp, ar putea fi necesar să conectați
încărcătorul și apoi să-l deconectați și să-l reconectați din
nou pentru a începe încărcarea acumulatorului. Dacă
acumulatorul este complet descărcat, ar putea fi necesare
mai multe minute înainte ca indicatorul de încărcare să
apară pe ecran sau înainte de a putea efectua apeluri.
Măsuri de siguranță privind scoaterea acumulatorului.
Înainte de a scoate acumulatorul, opriți întotdeauna
aparatul și deconectați-l de la încărcător.
Încărcarea corespunzătoare. Deconectați încărcătorul de
la priza de alimentare și de la aparat atunci când nu îl
utilizați. Nu lăsați un acumulator complet încărcat
conectat la încărcător, deoarece supraîncărcarea ar putea
scurta durata sa de viață. Dacă nu este utilizat, un
acumulator complet încărcat se va descărca în timp.
Evitați temperaturile extreme. Încercați întotdeauna să
depozitați acumulatorul la temperaturi cuprinse între
15°C și 25°C. Temperaturile extreme reduc capacitatea și
143
Informa
ții de
si
gu
ran
ță
și
d
espre
pr
od
us
durata de viață a acumulatorului. Este posibil ca un aparat
al cărui acumulator este fierbinte sau rece să nu
funcționeze temporar. Performanțele acumulatorilor sunt
afectate în mod special la temperaturi cu mult sub punctul
de îngheț.
Nu scurtcircuitați acumulatorul. Scurtcircuitarea
accidentală poate apărea când un obiect metalic, cum ar
fi o monedă, o agrafă sau un stilou, produce o legătură
directă între borna pozitivă (+) și cea negativă (-) a
acumulatorului. (Aceste borne sunt ca niște benzi metalice
aplicate pe acumulator.) Acest lucru se poate întâmpla, de
exemplu, când purtați un acumulator de schimb în
buzunar sau în geantă. Scurtcircuitarea contactelor
acumulatorului poate deteriora acumulatorul sau obiectul
care realizează scurtcircuitul.
Evacuarea la deșeuri. Nu aruncați acumulatorii în foc
deoarece ei pot exploda. Evacuarea la deșeuri a
acumulatorilor uzați trebuie făcută conform
reglementărilor locale. Predați acumulatorii pentru
reciclare, dacă este posibil. Nu aruncați acumulatorii la
deșeuri menajere.
Scurgeri. Nu demontați, nu tăiați, nu deschideți, nu striviți,
nu îndoiți, nu perforați și nu rupeți bateriile sau
acumulatorii. În cazul apariției unei scurgeri de lichid din
acumulator, evitați contactul lichidului cu pielea sau cu
ochii. Dacă, totuși, acest lucru se întâmplă, spălați imediat
cu apă din abundență zonele afectate sau apelați la un
medic.
Deteriorări. Nu modificați și nu reconfigurați acumulatorii,
nu încercați să introduceți corpuri străine în ei, nu-i
scufundați în și nu-i expuneți la apă sau alte lichide.
Acumulatorii pot exploda dacă sunt deteriorați.
Modul corect de utilizare. Folosiți acumulatorul numai
conform destinației sale. Utilizarea necorespunzătoare a
acumulatorului poate provoca incendii, explozii sau alte
pericole. În cazul scăpării pe jos a aparatului sau a
acumulatorului, în special pe o suprafață dură, și dacă Dvs.
considerați că acumulatorul a fost deteriorat, duceți-l la
un centru de service pentru verificare înainte de a continua
să-l utilizați. Nu folosiți niciodată un încărcător sau un
acumulator deteriorat. Nu lăsați acumulatorul la
îndemâna copiilor mici.